Iubirea de cireșe / The love of cherries

(english below)

O mamă față în față cu castroane, to do list, calendare de sincronizat și iubire de dat s-a trezit peste noapte și cu trauma transgeneratională de integrat.

”Ce ușurare că azi avem instrumente căci mamele noastre nu aveau” este un raționament care ne împinge pe șinele de tren cu toată durerea reprimată de femeile dinaintea noastră.

Și noi când mai avem timp să simțim durerea?

Vrem sau nu vrem ea vine, fie sub formă de furie, fie sub formă de tristețe.

Mă așez pe scaun și mă gândesc de unde mai am eu timp și de unde presiunea asta de a le rezolva eu pe toate, este responsabilitate sau hiper-responsabilitate sau poate chiar disociere.

Când viața a deveint atât de complicată?

Conexiunea mă aduce în prezent și culmea că pentru conexiune cerința minimă este inima și atât, nimic mai mult.

Postări pe Instagram multe și AI care crează artă mă inspiră să caut omul din mine, imperfect, perfect, divin și profan.

Vreau sa mănânc cireșe ca și în copilărie, ca și atunci când am trăit cea mai oribilă traumă și totuși am găsit momentul prezent tocmai mâncând cireșe.

EN

A mother face to face with bowls, to do list, calendars to synchronize and love to give woke up overnight with transgenerational trauma to integrate.

"What a relief that today we have tools because our mothers didn't" is a reasoning that pushes us on the train tracks with all the pain repressed by the women before us.

And when do we still have time to feel the pain?

Whether we like it or not it comes, either in the form of anger, or in the form of sadness.

I sit on the chair and think where do I have time and where does this pressure to solve everything comes from, is it responsibility or hyper-responsibility or maybe even dissociation.

When did life get so complicated?

Connection brings me in the present, for connection the minimum requirement is the heart and that's it, nothing more.

Instagram posts galore and AI creating art inspire me to seek the human in me, imperfect, perfect, divine and profane.

I want to eat cherries like when I was a child, like when I experienced the most horrible trauma and yet I found the present moment just by eating cherries.